“Iti ia o zi sa inveti ce este marketingul si o viata sa excelezi in a-l practica.”
 Philip Kotler
 

In „Piratii din Caraibe 3”, aventura continua pana „la capatul lumii”

20.11.2007

Dupa cele doua aventuri anterioare, "Blestemul Perlei Negre" si "Cufarul omului mort", care au inregistrat incasari record in istoria box-office-ului international, piraţii din Caraibe ridică din nou pânzele şi pornesc într-o aventură fără precedent, către capătul lumii. Noua producţie Walt Disney îi readuce pe “piraţii” Johnny Depp, Orlando Bloom, Keira Knightley şi Geoffrey Rush într-o nouă călătorie captivantă, sub comanda regizorului Gore Verbinski.

 

Johnny Depp reia rolul căpitanului Jack Sparrow, care i-a adus numeroase nominalizari la Oscar, Globul de Aur şi BAFTA, precum şi premiul Screen Actors Guild. Ca de obicei, căpitanul Sparrow e spiritual, isteţ, poet, filosof, lăudaros, şiret, reverenţios, visător şi realist deopotrivă. Iar în “Piraţii din Caraibe 3” se întrece pe sine însuşi, carismatic şi fermecător în stilul lui… pirateresc. O interpretare pe care fanii şi fanele lui Depp o aşteaptă, pe bună dreptate, cu nerăbdare. Nici nu e de mirare, cu o asemenea distribuţie prodigioasă şi un scenariu în care legendele se îngemănează cu acţiunea, aventura captivează la maxim, iar umorul condimentează cu generozitate întreaga călătorie piraterească.

 

Povestea spune că, de când lordul Cutler Beckett (Tom Hollander) de la Compania Indiilor de Est a dobândit controlul asupra "Olandezului Zburător" şi a căpitanului său, Davy Jones, zilele pirateriei sunt numărate: "Olandezul" colindă mările în lung şi-n lat, distrugând orice corabie cu cap de mort care îi apare în cale. Singura şansă de supravieţuire a piraţilor este ca Cei Nouă Lorzi din Consiliul Fraţilor, răspândiţi în toate colţurile lumii, să-şi unească fortele împotriva Armadei “Olandezului Zburător” ce s-a dezlănţuit împotriva tagmei piratereşti. Uşor de zis, greu de făcut, pentru că unul dintre Lorzi, însuşi căpitanul Jack Sparrow, a rămas captiv în lumea celor morţi. Pentru a-l elibera, Will Turner (Orlando Bloom), Elizabeth Swann (Keira Knightley) şi Căpitanul Barbossa (Geoffrey Rush) străbat mările şi oceanele până în Singapore, unde îl înfruntă pe Sao Feng (Chow Yun-Fat) şi pun mâna pe hărţile şi corabia care îi vor ajuta să ajungă la capătul lumii, ca să-l salveze pe Jack. Însă chiar şi dacă reuşesc să-i adune pe Cei Nouă Lorzi, e posibil ca aceştia să nu-l poată opri pe “Olandezul Zburător” fără sprijinul lui Calypso, zeiţa mărilor, iubita căpitanului Davy Jones, care este captivă în corpul Tiei Dalma. Pentru a o convinge să-i ajute, piraţii trebuie mai întâi s-o elibereze din forţa blestemului. Pe lângă războiul aprig împotriva celor care le nimicesc corăbiile, povestea piraţilor cunoaşte trădări, orgolii şi neîncredere, ceea ce le face misiunea cu atât mai dificilă. Vor avea sorţi de izbândă sau piraţii vor pieri pentru totdeauna, rămânând doar o legendă a mărilor? Vom afla urmărind “Piraţii din Caraibe 3: La capătul lumii”.

 

Fanii “Piraţilor” vor savura din plin ediţia limitată, pe două discuri, disponibilă acum pe DVD, cu atât mai mult cu cât este foarte bogată în bonusuri de excepţie: discul 1 include duble ratate din Caraibe, iar pe discul 2 găsim scene din platoul de filmare, cu Johnny Depp şi starul rock Keith Richards, “Anatomia unei secvenţe: Maelstrom”, “Povestea mai multor Jack”, “Ridicaţi steagurile”, “Lumea lui Chow Yun-Fat”, descrierea detaliată a performanţelor reuşite de maeştrii care au realizat design-ul, “Consiliul Fraţilor”, muzica lui Hans Zimmer, scene tăiate la montaj, un comentariu opţional al regizorului Gore Verbinski, “Îmi plac ghicitorile”, şi alte bonusuri-surpriză. Distribuit de Prooptiki România.

Ştiri şi comunicate

04.04.2017

„Ștrumpfii: Satul Pierdut” animă box-office-ul din România

Noua animație cu cele mai celebre personaje albastre din lume a cucerit deja publicul român, ....

citeşte mai mult
22.03.2017

„Viață. Primele semne” apar la cinema

Un thriller SF terifiant îi așteaptă pe cinefilii români în cinematografe începând de ....

citeşte mai mult
21.03.2017

S-a lansat animația „Ștrumpfii: Satul Pierdut”

Sâmbătă, 18 martie 2017, a avut loc lansarea mondială a mult-așteptatei animații 3D ....

citeşte mai mult
15.03.2017

„Noapte albă”, în cinematografe

95 de minute de adrenalină pură, un scenariu captivant, distribuție aleasă ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact