“Succesul este suma perfectiunii, muncii asidue, lectiilor invatate din esecuri, loialitatii fata de cei pentru care lucrezi si a perseverentei.”
 Colin Powell
 

BBC lansează pe DVD „Poveste de Crăciun”, după Charles Dickens

12.12.2008

V-aţi întrebat vreodată ce este Spiritul Crăciunului: magia tainică ce ne îndulceşte, ca prin farmec, sufletele ori atmosfera de poveste căreia toţi îi dăm putere fiind mai veseli şi mai buni cu cei din jur? Cum poate Crăciunul să alunge tristeţea, “molipsindu-i” chiar şi pe cei care urăsc sărbătorile? Iată întrebări al căror răspuns îl descoperim în “Poveste de Crăciun”, o ecranizare BBC după romanul omonim al lui Charles Dickens. Ecranizarea BBC dupa "Poveste de Craciun" de Charles Dickens, pe DVD

În Londra austeră din perioada victoriană, îşi duce abătut zilele Ebenezer Scrooge (Michael Hordern), un bătrân avar, veşnic posac şi răutăcios. De când a murit Jacob Marley, prietenul şi partenerul său de afaceri, Scrooge are sufletul îngheţat: nimic nu-i e pe plac şi nimeni nu-i intră în voie. Cei din jur aşteaptă cu nerăbdare Crăciunul, iar Scrooge nu face decât să le strice buna-dispoziţie. În seara de Ajun, toti sunt veseli şi îşi împărtăşesc bucuria cu cei dragi; numai Scrooge e singur şi ursuz ca de obicei.

Pe când se pregăteşte de culcare, Scrooge e vizitat de fantoma prietenului său, Marley (John Le Mesurier), care s-a întors din mormânt cu un avertisment. Pentru a-şi ispăşi pacatele din timpul vieţii, Marley a fost osândit să cutreiere pământul cu picioarele în lanţuri ca să vadă suferinţa pe care a cauzat-o altora şi fericirea pe care n-o mai poate împărtăşi. Aceeaşi soartă îl aşteaptă şi pe Scrooge dacă nu se va schimba. Are, totuşi, trei şanse să se izbăvească de acest blestem: va fi bântuit de fantomele Crăciunului trecut, a celui prezent şi a celui viitor. Va deveni oare alt om, măcar în al 12-lea ceas?

Regizată de Moira Armstrong, producţia BBC “Poveste de Crăciun” păstrează nealterat spiritul şi mesajul original al operei lui Dickens, oferind o perspectivă cu atât mai valoroasă asupra romanului cu cât acesta este insuficient cunoscut publicului larg. Filmul este acum disponibil pe DVD în magazinele Diverta, Media Galaxy, Carrefour, Flanco, Altex, Real, Librăria Alexandria, Dedeman, Librăriile Humanitas, Cărtureşti, pe MyMovie.ro ş.a., la un preţ recomandat de 19,9 lei.

Ştiaţi că…?

Din 1843, când opera lui Dickens a văzut prima dată lumina tiparului, numele Scrooge a devenit cunoscut în toată lumea, fiind introdus chiar şi în dicţionarul limbii engleze cu sensul de “avar”.

Michael Hordern, unul din cei mai apreciaţi actori englezi, a fost distins cu titlul de cavaler al Marii Britanii în 1983 şi a interpretat rolul fantomei lui Marley în două ecranizari anterioare ale aceluiaşi roman.

BBC a ecranizat deja toate romanele lui Charles Dickens, printre cele mai recente adaptări numărându-se “Marile speranţe”, “David Copperfield”, “Prietenul nostru comun” şi, în curând, un serial după “Casa umbrelor”.

Ştiri şi comunicate

23.12.2023

A 27-a competitie-"expeditie" SuperBlog a ajuns la destinatie

La finalul SuperBlog 2023, concurenti, sponsori si parteneri, membri mai noi si mai vechi ai ....

citeşte mai mult
13.11.2023

“Napoleon”, gata să facă istorie și la cinema

Încă puțin și putem vedea pe marile ecrane “Napoleon”, una dintre cele mai ....

citeşte mai mult
03.11.2023

Conferinta Nationala Magister 2023

Zeci de profesioniști în retail, prezenți la Conferința Națională Magister 2023, la ....

citeşte mai mult
30.09.2023

Superbloggerii se "imbarca" intr-o noua competitie - expeditie

La 15 ani de la lansarea SuperBlog, comunitatea bloggerilor se pregateste pentru o noua ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact