“Singurul capital de neinlocuit pe care il poseda o organizatie sunt cunostintele si competenta oamenilor sai.”
 Andrew Carnegie
 

Creativitatea prinde aripi în competiția de blogging Spring SuperBlog 2014

07.03.2014

Spring SuperBlog 2014A început competiția de blogging Spring SuperBlog 2014 și, până în prezent, s-au înscris deja 100 de bloggeri dornici să-și arate potențialul creativ pe teme dintre cele mai diverse, cu scopul de a se face remarcați de sponsori, de a câștiga recunoaștere și premii. Ajunsă la a opta ediție, competiția este binecunoscută atât bloggerilor, cât și companiilor ce se promovează în blogosferă.

Cosmetice, alimente, produse de slăbit, accesorii de marochinărie, gadget-uri, articole de îngrijire personală și uz casnic, până la cărți, teatru, amenajări interioare, servicii de înfrumusețare și terapii alternative, vacanțe, organizare de nunți și prelevare de celule stem – iată doar câteva domenii aferente temelor de blogging pe care vor scrie articole participanții la competiția de creativitate Spring SuperBlog 2014. Apoi, companiile-partenere jurizează articolele participanților, stabilind astfel câștigătorii premiilor alocate.

100 de bloggeri au acceptat deja provocarea de a-și arăta potențialul în probe de creativitate dintre cele mai diverse, iar înscrierile continuă pe toată durata competiției, respectiv între 1 martie și 2 aprilie 2014. Bloggerii pot participa doar la probele preferate sau la toate, în funcție de temele și de premiile care îi inspiră, iar premiile se acordă în funcție de locul ocupat în clasamentul final prin punctele acumulate pe parcursul competiției: primii trei clasați câștigă premii cash în valoare de 2000 lei, 1000 lei și respectiv 500 lei, în timp ce primii 50 de finalişti primesc premii în produse, servicii sau vouchere.

La competiția Spring SuperBlog 2014 poate participa orice persoană fizică de vârstă majoră, care deține un blog și are domiciliul în România, indiferent de vechimea, tematica sau traficul blogului. Mai multe informații, regulamentul de participare, precum și probele de blogging în derulare sunt disponibile pe site-ul competiției, www.super-blog.eu.

SuperBlog este cea mai longevivă și provocatoare competiție din blogosfera națională, având ca scop a facilita colaborări între blogosferă şi mediul de afaceri şi de a îmbunătăţi comunicarea online. Lansată în 2008, competiţia numără 7 ediţii (2008-2012 și două ediții în 2013), în care s-au înregistrat în total peste 1200 de participanți și s-au scris peste 17.000 de articole. Sponsorii - companii multinaționale sau locale - susțin competiția pentru a-și consolida comunicarea cu blogosfera. Sponsorii Spring SuperBlog 2014 sunt Azerty.ro, Centrul Shakti, Cord Blood Center, Delaco, DoctorDeco.ro, Editura ALL, Farmec, Lemo Silhouette, MarketOnline.ro, NH Hoteles, Reeija.ro, Salon du Mariage Toujours l'Amour, Teatrul Evreiesc de Stat și VacanteSpeciale.ro.

„Ne-a surprins foarte plăcut creativitatea celor care au răspuns provocării din edițiile anterioare și vom continua să susținem competiția SuperBlog pentru că suntem nerăbdători să descoperim noi povești cu Farmec. Aceasta este o ocazie excelentă pentru noi să ne cunoaștem consumatorii și să aflăm ce le place şi ce aşteptări au de la noi” - Ioana Borza, Marketing Manager Farmec.

“Ca de fiecare dată, ne bucurăm să participăm la SuperBlog! Suntem nerăbdători să ne întâlnim cu vechii noștri prieteni și să le citim poveștile frumoase cu care ne încântă de fiecare dată! Cu siguranță această primăvară le va aduce multă inspirație, iar Spring SuperBlog 2014 va fi o ediție memorabilă!” - Ana Mihăilescu, Marketing Manager MarketOnline.ro

“Ne onorează invitația de a susține acest proiect și-i felicităm pe organizatori pentru longevitate și perseverență, calități pe care le admirăm, întrucât și Editura ALL sprijină cultura și lectura în România de peste 20 de ani. Încurajăm scriitura de calitate, fie online sau pe hârtie, așa că era firesc să fim alături de participanții SuperBlog și să le recompensăm eforturile creative.” - Adela Râpeanu, PR&Marketing Manager Editura ALL

"Considerăm participarea la SuperBlog o abordare de PR online extrem de eficientă, potrivită atât pentru startup-uri, cât și pentru multinaționale, prin multitudinea audiențelor atinse." - Marius Lăzărescu, brand manager LemoSilhouette

"Anul trecut am luat parte pentru prima dată la SuperBlog. A fost o decizie foarte bună, o organizare excelentă şi un eveniment foarte reuşit! Ne bucurăm că am avut ocazia să cunoaştem oamenii din spatele articolelor, oameni frumoşi, deştepţi, calzi şi plini de energie. Câștigătorilor li se pregătesc surprize şi, aşa cum am promis superblogger-ilor deja, participăm la SuperBlog şi în ediţia de primăvară!" - Mădălina Cristea, coordonator Programe CND Vacanțe Speciale

"Reeija este fericită că poate să se bucure de un nou an împreună cu bloggerii și cu Superblog. 2014 se arată a fi un an cu multe provocări, dar și cu multe satisfacții, așa că dorim succes și un an plin de împliniri bloggerilor și organizatorilor." - Corina Codrea, manager & Manuel Cheța, IT & Marketing Reeija.ro

Parteneri media: 121.ro – comunitatea femeilor senzaționale, Comunicatedepresa.ro, Connect, Mujer.ro, PHOTO Magazine, PRwave.ro, RadioLynx.ro, ToateBlogurile, TVR2, ZeList Monitor și Nebuloasa.info, alături de câștigători și finaliști ai edițiilor SuperBlog 2008-2013: ArenaIT, Irealia.eu, LexaVerzes.ro, mnealui.info, MoneyWatch.ro, Robintel.ro, romaniistiuromaneste.wordpress.com, SexulSlab.info și Tehnocultura.ro. Organizator: SwissPlan.biz

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să ne contactaţi: 

Claudia Pătraşcu, Communication Manager, SwissPlan.biz

tel. 0745.141.492

e-mail: claudia.patrascu@swissplan.biz

Ştiri şi comunicate

23.12.2023

A 27-a competitie-"expeditie" SuperBlog a ajuns la destinatie

La finalul SuperBlog 2023, concurenti, sponsori si parteneri, membri mai noi si mai vechi ai ....

citeşte mai mult
13.11.2023

“Napoleon”, gata să facă istorie și la cinema

Încă puțin și putem vedea pe marile ecrane “Napoleon”, una dintre cele mai ....

citeşte mai mult
03.11.2023

Conferinta Nationala Magister 2023

Zeci de profesioniști în retail, prezenți la Conferința Națională Magister 2023, la ....

citeşte mai mult
30.09.2023

Superbloggerii se "imbarca" intr-o noua competitie - expeditie

La 15 ani de la lansarea SuperBlog, comunitatea bloggerilor se pregateste pentru o noua ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact