“Succesul nu este cheia fericirii. Fericirea este cheia succesului. Daca iti place ce faci, vei avea succes.”
 Albert Schweitzer
 

In „Spider-Man 3”, Omul Paianjen lupta cu raul... din sine insusi

27.09.2007

I-am urmarit captivati aventurile in Spider-Man 1 si Spider-Man 2. Acum, Omul Paianjen revine in Spider-Man 3 cu de trei ori mai multă acţiune, un scenariu surprinzător şi efecte speciale ce justifică cu vârf şi îndesat cei 250 de milioane USD investiţi în producţia filmului.

Inspirat din popularele reviste de benzi desenate Marvel, care au fascinat milioane de copii şi adolescenţi, Spider-Man a ajuns la cea de-a treia peliculă de acţiune, aventuri şi SF. De data aceasta, îndrăgitul erou se luptă nu numai cu răul ce-l înconjoară, ci şi cu forţele malefice care au pus stăpânire pe el. Sub influenţa unui simbiot din spaţiu, care i se ataşează de costum făcându-l negru-tăciune, Peter Parker (Tobey Maguire) capătă noi super-puteri, atât de binevenite în nesfârşita luptă cu răul. Mai ales că, de data aceasta, se confruntă cu Sandman – Omul de nisip (Thomas Haden Church) şi Venom (Topher Grace), doi dintre cei mai temuţi contraeroi ai tuturor timpurilor, care se coalizează împotriva sa.

Însă simbiotul nu îi schimbă numai costumul, ci şi personalitatea, scoţând la iveală o latură egocentrică şi agresivă a Omului Păianjen. Peter se transformă din super-eroul empatic cu care ne obişnuisem într-un războinic trufaş şi dornic de răzbunare, care nu mai ţine seama de sentimentele celor dragi. Nici măcar de dragostea sa pentru Mary Jane (Kirsten Dunst). Deşi Sandman şi Venom îi pun pe deplin la încercare noile super-puteri, cea mai grea luptă pe care trebuie să o dea Peter este cu sine însuşi. Căci, pentru a putea salva lumea, Peter trebuie mai întâi să se salveze pe sine însuşi de forţa malefică ce a pus stăpânire pe el, să-şi regăsească identitatea. Dar este oare Omul Păianjen dispus să renunţe la noile sale puteri pentru a redeveni eroul empatic care era?

Dacă va reuşi Spider-Man să învingă atât răul din sine, cât şi pe redutabilii săi inamici vom afla urmărind „Spider-Man 3”, o super-poveste în regia lui Sam Raimi, disponibilă acum pe DVD într-o ediţie specială cu 2 discuri şi o sumedenie de super-bonusuri: pe primul disc aveţi trailere şi comentariile regizorului, actorilor şi ale producătorilor, iar cel de-al doilea disc vă rezervă duble ratate, scurt metraje, trailere şi spoturi TV, informaţii despre New York şi Cleveland, unde au avut loc filmările, o galerie foto, videoclipul muzical „Patrula zăpezii” - “Signal Fire” şi alte bonusuri-surpriză. Distribuit de Prooptiki România. Preţ recomandat: 49,9 RON.

Ştiri şi comunicate

06.12.2017

Primele echipamente fiscale cu posibilitate de upgrade, disponibile in oferta Magister Software

Piata de retail autohtona deja freamata in asteptarea schimbarilor legislative anuntate. Conform ....

citeşte mai mult
27.11.2017

BARIN isi consolideaza echipa cu un nou partener

BARIN, companie de consultanta financiara si fiscala in plina dezvoltare, anunta desemnarea ....

citeşte mai mult
07.11.2017

Întâlnirea Partenerilor Magister 2017, la final. Specialiștii în retail se pregătesc pentru schimbările din 2018

Noua legislație privind implementarea caselor de marcat cu jurnal electronic determină ....

citeşte mai mult
10.10.2017

Noul thriller “Blade Runner 2049”, “vânat” la cinema de peste 49.000 spectatori

Începând de vineri, 6 octombrie a.c., rulează pe marile ecrane thrillerul „Blade Runner ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact