SwissPlan.biz

Blog Corporate de Marketing si PR online

Tentatii (i)rezistibile

1378261_412645695504373_1134647538_n

Cel mai recent proiect cinematografic al echipei SwissPlan.biz l-a reprezentat promovarea online a comediei Tentatii (i)rezistibile / Thanks for Sharing, distribuita prin Programs4Media si Ro Image si lansata pe marile ecrane romanesti in 4 octombrie.

Comedia Tentatii (I)Rezistibile, avandu-i ca protagonisti pe Mark Ruffalo, Tim Robbins, Gwyneth Paltrow si P!nk (in debut pe marile ecrane), regizor pe Stuart Blumberg si producator pe Eduard Norton,  prezinta povestile a trei prieteni care, in cautarea iubirii si in incercarea de a-si croi un drum prin viata, se lupta cu dependenta de… sex.

Sambata, 28 septembrie, cu aproximativ o saptamana inainte de lansarea pe marile ecrane a comediei, am organizat, in ambianta RSS Pub – Cafeneaua Bloggerilor din Bucuresti, un show de stand-up comedy despre film, dependente si sex, prezentat de Catalin Dumitru, la care au participat mai multi bloggeri bucuresteni. Ne-am descretit fruntile, relaxat si amuzat abordand subiecte dezbracate de… inhibitii. Sa nu uitam, cei mai priceputi povestitori au fost premiati cu postere “Tentatii (i)rezistibile”. :D Iata dovezile: poze si inregistrarea video a intalnirii.

Pagina de facebook dedicata lansarii acestei comedii, administrata de echipa SwissPlan.biz, a strans aproape 5.500 de aprecieri. Ulterior, in data de 1 octombrie, castigatorii concursurilor desfasurate prin intermediul paginii oficiale a filmului, alaturi de bloggeri si jurnalisti, au vizionat, in avampremiera, comedia “Tentatii (i)rezistibile”.

Nu in ultimul rand, filmul “Tentatii (i)rezistibile” / “Thanks for Sharing” a reprezentat o tema de blogging in competitia de creativitate SuperBlog 2013. Participantii au fost invitati sa redacteze un articol, pornind de la tema filmului “Tentatii (i)rezistibile”, despre cum considera ca se deruleaza viata de zi cu zi pentru cei care se confrunta cu o dependenta, oricare ar fi aceasta, provocare la care au participat 179 de bloggeri.

Promovarea productiilor cinemotografice este unul dintre serviciile cu “traditie” oferite de SwissPlan.biz. Intre anii 2007-2010, SwissPlan.biz a promovat foarte multe productii cinematografice (Disney, Sony Pictures, Universal, BBC, 20th Century Fox, DreamWorks sau independente), pentru distribuitorul Prooptiki, redenumit apoi AudioVisual Romania. Eforturile noastre de comunicare au fost rasplatite, in 2009, cu Premiul Disney “Best Franchise Launch” pentru campania de PR dedicata lansarii animatiei Disney “Tinker Bell” / “Clopotica” in Romania. Experienta acumulata atunci a convins distribuitorul britanic Programs4Media sa ne implice in promovarea online a titlurilor pe care le distribuie in Romania prin Ro Image, incepand din vara acestui an. Ce urmeaza? Din 22 noiembrie, in cinematografele romanesti, Khumba!