“Capitalul intelectual reprezinta suma tuturor cunostintelor detinute de persoanele dintr-o companie, care ii confera acesteia un avantaj competitiv.”
 Thomas Stewart
 

“Băiatul în pijamale vărgate”, o lecţie de umanitate, pe DVD

08.05.2009

Miramax Films, care a realizat şi memorabilul “La vita e bella” al lui Roberto Benigni, ne prezintă pelicula “Băiatul în pijamale vărgate”, o poveste cutremurătoare despre inocenţa pierdută şi omenia regăsită şi “unul dintre cele mai bune filme ale anului.” [n.n. 2008] - Jeffrey Lyons, NBC/“REEL TALK”. “Baiatul in pijamale vargate” se lanseaza pe DVD

Inspirat de best-seller-ul omonim scris de John Boyne, “Băiatul în pijamale vărgate” este povestea Holocaustului din perspectiva lui Bruno (Asa Butterfield), băiatul în vârstă de 8 ani al unui ofiţer german (David Thewlis, cunoscut publicului cinefil din seria “Harry Potter”). Detaşat drept comandant al unui lagăr de concentrare, nazistul se mută, împreună cu familia, într-o locuinţă din apropiere. Plictisindu-se în noua casă şi dornic de tovarăşi de joacă, Bruno devine tot mai curios în legătură cu “ferma” care se zăreşte în depărtare şi, în ciuda interdicţiilor mamei (Vera Farmiga, câştigătoarea premiului pentru cel mai bun rol feminin la Festivalul Independent de Film al Marii Britanii), începe să exploreze împrejurimile până la gardul de sârmă ghimpată care îngrădeşte curtea aceea “ciudată”, unde oamenii stau toată ziua îmbrăcaţi în “pijamale”. Astfel îl cunoaşte pe Shmuel (Jack Scanlon), un băieţel evreu de aceeaşi vârstă, cu care se împrieteneşte şi se joacă, ba chiar îi duce mâncare pe ascuns.

Curând, află că trebuie să-şi considere noul prieten duşman, la fel ca pe toţi ceilalţi evrei, dar candoarea şi pofta ludică a celor doi copii sunt mai puternice decât lecţiile de propagandă antisemită nelipsite din educaţia lui Bruno. Shmuel, “duşmanul”, îl învaţă ce înseamnă cu adevărat prietenia şi astfel, în loc să separe lumi, gardul de sârmă ghimpată îi uneşte pe cei doi copii, şterge diferenţele sociale şi etnice şi creează o alianţă - firească la vârsta copilăriei, dar cu desăvârşire interzisă în contextul epocii. Curiozitatea lui Bruno şi prietenia sinceră care îl leagă de “băiatul în pijamale vărgate” are însă consecinţe neaşteptat de tragice pentru amândoi, iar finalul poveştii relevă nu doar o lecţie de istorie, ci şi una de umanitate.

Numeroase cărţi şi filme au fost inspirate de Holocaust, însă “Băiatul în pijamale vărgate” impresionează, surprinzător, tocmai prin evidenţa faptului că naziştii exterminau nu doar oponenţii declaraţi sau presupuşi ai rasei ariene, ci şi conştiinţa propriilor copii, prin educaţia defectuoasă, bazată pe minciună, manipulare şi cruzime nejustificată, pe care le-o dădeau prin exemplul faptelor lor. Scenaristul şi regizorul Mark Herman are în palmares două nominalizări la premiile BAFTA pentru “Little Voice” şi a câştigat un premiu Cesar la categoria “Cel mai bun film străin” cu “Brassed Off”. “Băiatul în pijamale vărgate” a fost nominalizat la premiile Goya de anul acesta drept cel mai bun film european şi se lansează acum pe DVD, având ca bonusuri scene tăiate, comentariile audio ale realizatorilor producţiei şi minifilmul “Prietenul de după gard”. Distribuit de Prooptiki România.

Prooptiki România, filială a grupului media elen Audiovisual, este liderul pieţei home-entertainment din România, deţinând licenţa de distribuţie pe DVD pentru producţiile Sony Pictures Home Entertainment, Walt Disney Home Entertainment, Universal Studios, Paramount Pictures, DreamWorks, precum şi pentru produsele video Jetix, BBC şi o gamă largă de filme independente. Începând din iunie 2007, Prooptiki distribuie în România şi producţii în format Blu-Ray. De asemenea, Prooptiki deţine licenţa de distribuţie în cinematografe a producţiilor Walt Disney şi a unei serii de filme independente. www.prooptiki.ro.

Ştiri şi comunicate

27.06.2024

"Harold și Creionul Fermecat" fac magie la cinema

Cum ar fi ca tot ce desenezi să devină realitate? Fascinant și înfricoșător deopotrivă, ....

citeşte mai mult
04.06.2024

Cum se câștigă trofeul SuperBlog după 11 ani de "antrenament"

"N-am reușit să obțin acest trofeu mai devreme pentru că mi-a luat ceva timp să ....

citeşte mai mult
05.04.2024

Peste 60 de bloggeri concurează în a 28-a competiție SuperBlog

"Content is king", zic specialiștii în marketing și comunicare online. Și nu doar ....

citeşte mai mult
14.03.2024

"Garfield" își face intrarea în cinema din 17 mai 2024, dublat și subtitrat în limba română

Cinefili felinofili, avem vești despre povești miaunești: pe 17 mai 2024 se lansează pe ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact