“Numai managementul poate schimba sistemul.”
 W. Edwards Deming
 

Denzel Washington revine în “Equalizer 2” - în curând, pe marile ecrane

16.07.2018

La patru ani după primul film “Equalizer”, care a făcut deliciul fanilor din toată lumea, Denzel Washington ne așteaptă iar la cinema, într-un nou thriller de acțiune: “Equalizer 2”. Filmul prezentat de Sony Pictures promite suspans din plin, iar cinefilii români sunt printre primii din lume care îl vor vedea pe marile ecrane - începând de vineri, 20 iulie 2018.
 
Justițiarul prin excelență Robert McCall alias Equalizer i-a protejat mereu pe cei exploatați și vulnerabili, făcând o misiune de onoare din a-i pedepsi pe vinovați, pentru a aduce astfel un strop de echilibru într-o lume tot mai crudă și mai haotică. Dar, când niște asasini profesioniști o ucid cu sânge rece pe Susan Plummer, vechea sa prietenă care i-a fost mereu alături la greu, lupta devine personală, iar răzbunarea, chiar necesară. Mereu cu inamicii pe urmele sale, McCall trebuie mai întâi să-și confrunte traumele din trecutul întunecat pentru a face lumină în prezent. Și, cum noii săi rivali nu se dau în lături de la nimic, el trebuie să-și folosească toate atuurile pentru a se apăra. Lupta este însă pe viață și pe moarte! Dacă va reuși sau nu vedem din 20 iulie 2018, la cinema.
 
Filmul abundă în suspans, urmăriri și cascadorii spectaculoase, ce pun din plin în valoare calitățile și abilitățile lui Denzel Washington: în mâinile personajului, chiar și cele mai banale obiecte se pot transforma în arme, iar actorul reușește ca nimeni altul să intre în rol. Si scenografii s-au străduit să creeze decorurile perfecte, oferind spectatorilor, de pildă, efecte vizuale de senzație cu impactul unui uragan de gradul 5.
 
Din cele peste 55 de roluri în lung-metraje sau seriale TV în care a jucat, acesta este primul film în care Denzel reia un personaj pe care l-a interpretat într-un film anterior. Totodată, producția marchează a patra colaborare dintre Denzel Washington și regizorul Antoine Fuqua, după primul “Equalizer” (2014) și “Training Day” (2001), care i-a și adus actorului un trofeu Oscar - cel de-al doilea din carieră, după “Glory” (1989). De altfel, “Equalizer 2” este primul sequel și pentru regizorul Fuqua.
 
Scenariul a fost scris de Richard Wenk, pe baza unui serial de televiziune creat de Michael Sloan și Richard Lindheim. Din distribuție mai fac parte Pedro Pascal, Ashton Sanders, Bill Pullman și Melissa Leo. Producția Escape Artists / Zhiv / Mace Neufeld prezentată de Sony Pictures durează 121 de minute, este recomandată persoanelor cu vârste de minimum 15 ani și distribuită în România de InterComFilm Distribution. Trailerul poate fi urmărit mai jos: 
 

Ştiri şi comunicate

22.04.2021

Romanii isi propun sa adopte un stil de viata mai prietenos cu mediul inconjurator

Ziua Internationala a Pamantului: 56% dintre romani isi propun sa adopte un stil de viata ....

citeşte mai mult
21.04.2021

In plina criza, un concept unic in Romania creste cu 75%

Cum poate o mica afacere din Ramnicu Sarat sa concureze marile retele de bricolaj? Printr-un ....

citeşte mai mult
10.03.2021

S-a lansat Magister Easy CheckOut (ECO), primul sistem self-checkout fabricat integral in Romania

Joi, 4 martie a.c., s-a lansat Magister Easy CheckOut - primul sistem self-checkout fabricat ....

citeşte mai mult
02.03.2021

Primavara aceasta, blogosfera pune rotitele in miscare in a 22-a editie a competitiei SuperBlog

Pentru multi bloggeri, inceputul primaverii marcheaza (re)lansarea provocarilor SuperBlog - cea ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact