“Informatia este o afacere in sine.”
 Walter Wriston
 

“Mamma Mia” bate record dupa record în toată lumea. Acum, pe DVD şi în România

16.12.2008

Vineri, 19 decembrie a.c. , la 18.30, în Centrul Comercial "Carrefour Feeria", se va lansa pe DVD cel mai vizionat film din ultimul deceniu: "Mamma Mia", comedie romantic–muzicală cu Meryl Streep, Pierce Brosnan şi Colin Firth în rolurile principale. Prooptiki România, Universal Music Romania şi Magic FM a pregătit publicului o seară de excepţie, animată de hiturile ABBA. Formaţia Buzz, câştigătoarea celei de-a treia ediţii "Megastar", va cânta melodii care au rămas în istorie şi în memoria a milioane de oameni din întreaga lume. Să înceapă distracţia! Super-productia

Musical-ul “Mamma Mia” se lansează pe DVD şi în România, după ce a bătut record după record pe toate meridianele lumii. În Marea Britanie, cu 1,67 milioane DVD-uri vândute în prima zi, a “scufundat” cu aproape 50% “Titanicul”, care era pe primul loc de 10 ani, a avut cele mai mari vânzări în prima săptămână şi a surclasat filme precum “Sex & the City”, “Iron Man” / “Omul de oţel”, “Simpsonii - Filmul”, “Piraţii din Caraibe: La capătul lumii”, “Harry Potter şi Ordinul Phoenix”, “Shrek al Treilea”.

Care e reţeta succesului “Mamma Mia”? O intrigă originală, peisaje desprinse parcă din paradis, o coregrafie molipsitor de energică, o distribuţie de excepţie, iar, în coloana sonoră, cele mai îndrăgite hituri ABBA, interpretate chiar de actorii protagonişti. Vă amintiţi “Dancing Queen”, “The Winner Takes It All”, “Money, Money…”, “Chiquitita”, “S.O.S.”, “Take A Chance On Me”, “Super Trouper”, “Mamma Mia” şi câte alte melodii prezente pe buzele tuturor în anii ’70-‘80?

Frumoasa blondă Sophie Sheridan (Amanda Seyfried) nu-şi cunoaşte tatăl nici acum, la 20 de ani, căci mama sa, Donna Sheridan (Meryl Streep), a evitat întotdeauna răspunsul. Găsind jurnalul din tinereţe al mamei sale, Sophie află că trei bărbaţi concurează la titlul de potenţial tată. Şi ce ocazie mai bună să afle care i-ar putea fi părinte decât să-i invite pe toţi trei la nunta ei, fără ştirea mamei? În ajunul nunţii, Sam Carmichael (Pierce Brosnan), Harry Bright (Colin Firth) şi Bill Anderson (Stellan Skarsgard) sosesc pe insula grecească Kalokairi, iar Sophie constată că paternitatea nu se lasă descoperită dintr-o privire, aşa cum spera. O nouă dilemă se adaugă astfel la emoţiile şi nesiguranţa dinaintea nunţii. Nici pentru Donna nu e mai uşor: nu i-a mai văzut de 20 de ani şi se trezeşte cu toţi trei, plocon, tocmai acum, când îşi pregăteşte fata de măritiş. Noroc că le are alături pe Rosie (Julie Walters) şi Tanya (Christine Baranski), bunele ei prietene de pe vremea în care cântau împreună în formaţia „The Dynamos”. Sam, Harry şi Bill se lasă prinşi în jocul lui Sophie şi, cum fiecare se crede tatăl ei, sunt toţi gata s-o conducă la altar. În vâltoarea pregătirilor şi petrecerilor, se reaprinde şi pasiunea care i-a unit cândva pe Donna şi Sam. Iar, până la urmă… cine cu cine se căsătoreşte? Mamma Mia, ce nuntă!

Meryl Streep cântă şi dansează ca nimeni alta, ba chiar face şi spagatul în aer (la 59 de ani), Pierce Brosnan demonstrează că ar fi putut juca şi un Bond muzician, iar Colin Firth rămâne britanicul irezistibil care a sedus toată suflarea feminină încă de la Bridget Jones citire. Printre producătorii executivi se numără Tom Hanks şi membrii masculini ai formatiei ABBA, Benny Andersson şi Björn Ulvaeus. Filmul este nominalizat la Globul de Aur şi premiul Grammy pe 2009.

Filmul este distribuit acum pe DVD de Prooptiki România, împreună cu o mulţime de bonusuri: comentariul regizoarei Phyllida Loyd, scene tăiate la montaj, informaţii din culisele producţiei, “Anatomia unui număr muzical: Lay All Your Love On Me”, “Cum să devii cântăreţ”, videoclipul piesei “Gimme! Gimme! Gimme!”, trailer şi multe altele.

Dacă v-am făcut poftă de muzică şi dans, vă aşteptăm vineri, 19 decembrie a.c. , la 18.30, să ne distrăm pe acorduri ABBA, împreună cu formaţia Buzz, în “Carrefour Feeria”.

Ştiri şi comunicate

20.11.2024

Campanii de testare și teme incitante în a 29-a ediție a competiției SuperBlog

16 ani, 28 de ediții, peste 42.000 de articole scrise de 3300 participanți la peste 500 de ....

citeşte mai mult
27.06.2024

"Harold și Creionul Fermecat" fac magie la cinema

Cum ar fi ca tot ce desenezi să devină realitate? Fascinant și înfricoșător deopotrivă, ....

citeşte mai mult
04.06.2024

Cum se câștigă trofeul SuperBlog după 11 ani de "antrenament"

"N-am reușit să obțin acest trofeu mai devreme pentru că mi-a luat ceva timp să ....

citeşte mai mult
05.04.2024

Peste 60 de bloggeri concurează în a 28-a competiție SuperBlog

"Content is king", zic specialiștii în marketing și comunicare online. Și nu doar ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact