“Neuronii genereaza idei. Stresul omoara neuronii. Stresul nu e o idee buna!”
 Doug Hall
 

Probe provocatoare și premii incitante, în competiția Spring SuperBlog 2017

01.03.2017

Miercuri, 1 martie 2017, a început competiția de blogging creativ Spring SuperBlog 2017. Ajuns la a 14-a ediție, proiectul este cunoscut în rândul bloggerilor pentru probele provocatoare, premiile atractive, atmosfera antrenantă și adrenalina care creează dependență. Peste 100 de bloggeri s-au aliniat deja la start, iar înscrierile continuă pe toată durata competiției (1 martie – 11 aprilie 2017).
 
De-a lungul anilor, în cele 13 ediții SuperBlog încheiate, s-au înregistrat aproape 2200 de participanți și s-au scris peste 27.000 de articole în cadrul competiției. Aruncând mănușa în ringul creativității sub sloganul ”Scoate-ți blogul din hibernare!”, noua ediție Spring SuperBlog 2017 readuce laolaltă bloggeri dornici să se afirme și branduri interesate să se promoveze prin intermediul blogosferei. 
Spring SuperBlog 2017
 
Pe parcursul celor șase săptămâni de competiție, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri, participanții vor primi diverse teme, inspirate de domeniul de activitate al sponsorilor: FMCG, servicii financiar-bancare, turistice, soluții pentru afaceri, proiectare rezidențială, evaluare energetică, filme, cursuri de engleză, servicii pentru HoReCa, traduceri etc. 
 
Pentru fiecare probă, concurenții au la dispoziție șapte zile pentru a-și redacta și publica articolele pe bloguri; apoi, juriul delegat de sponsori evaluează și notează articolele înregistrate la propria probă, stabilind astfel câștigătorii premiilor alocate. În cele din urmă, în funcție de locul ocupat în clasament, finaliștii sunt recompensați cu premii suplimentare, cash și/sau în produse. Valoarea totală a premiilor oferite în Spring SuperBlog 2017 depășește suma de 15.000 lei, majoritatea constând în premii cash.
 
Competiția este deschisă tuturor blogurilor în limba română cu o vechime de minimum trei luni, indiferent de traficul sau tematica acestora. Mai multe informații, regulamentul de participare și formularul de înscriere în competiție sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu.
 
 
„Dovada că SuperBlog este o adevărată oportunitate pentru toți cei implicați vine din faptul că superbloggerii își aduc afacerile din care fac parte aici, în competiție. SuperBlog creează legături trainice între bloggeri și companii, scoate la suprafață creativitatea la maximum și pune promovarea online în mișcare. Suntem la prima participare ca sponsor, dar sperăm să fie doar începutul.” - Petruța Crețu, Engleza pentru Toți
 
”Pentru AVBS Credit, 1 martie are mai mult farmec atunci când echipa este în toiul pregătirilor pentru Spring SuperBlog. Pentru noi, primăvara începe cu SuperBlog. Suntem sponsori în acest maraton de blogging creativ pentru a patra oară și deja știm la ce să ne așteptăm. Bloggerii implicați, serioși, talentați și devotați scrisului vor realiza niște articole excepționale. Ne-am atașat de această competiție și, indiferent de ce parte a baricadei ne-am afla, SuperBlog este un câștig pentru toată lumea: bloggeri, sponsori, organizatori, juriu și chiar cititori. Să avem o primăvară productivă! Mult succes și inspirație bloggerilor!”Echipa AVBS Credit
 
"Suntem onorați să participăm la această nouă ediție și vă dezvăluim acum că pregătim una dintre cele mai provocatoare probe care au existat. AIA Proiect urează succes tuturor participanților și așteaptă cu nerăbdare articolele bloggerilor!" - Iulian Mihai, Project Manager AIA Proiect
 
”Primăvara începe în forță pentru bloggerii care doresc să-și depășească barierele creativității și inspirației, iar Agenția de traduceri Swiss Solutions le este alături și cu această ocazie. Ne dorim ca vocile online-ului din România să cunoască și mai bine lumea din care facem parte, lumea traducerilor. Când noi ne raportăm la mii de pagini traduse, atunci știm că avem un ingredient al succesului, care ne unește cu această frumoasă comunitate: puterea cuvântului. Spring SuperBlog 2017 este alarma noastră de primăvară, cea care ne anunță că urmează o lună și jumătate intensă: deadline-uri, probe, linkuri, cuvinte cheie, sponsori, punctaje și premii - vor fi, probabil, cele mai comune cuvinte pe care le vom auzi în această perioadă. Încă de la început, urăm bloggerilor participanți din acest an succes și multă atenție la deadline și ceas: 23:59 este minutul dinaintea primului gong.” - Minerva Lăcătușu, Specialist Marketing Swiss Solutions
 
 
 
Despre SuperBlog
Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească. Proiectul are drept obiectiv să descopere și să susțină noile talente ale blogosferei, precum și să faciliteze colaborările dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numără 14 ediţii (anual în perioada 2008-2012 și bianual începând din 2013, cu o ediție primăvara și una toamna), în care s-au înregistrat, în total, aproape 2200 de participanți și s-au scris peste 27.000 de articole. Detalii, pe www.super-blog.eu.

 

Ştiri şi comunicate

20.11.2024

Campanii de testare și teme incitante în a 29-a ediție a competiției SuperBlog

16 ani, 28 de ediții, peste 42.000 de articole scrise de 3300 participanți la peste 500 de ....

citeşte mai mult
27.06.2024

"Harold și Creionul Fermecat" fac magie la cinema

Cum ar fi ca tot ce desenezi să devină realitate? Fascinant și înfricoșător deopotrivă, ....

citeşte mai mult
04.06.2024

Cum se câștigă trofeul SuperBlog după 11 ani de "antrenament"

"N-am reușit să obțin acest trofeu mai devreme pentru că mi-a luat ceva timp să ....

citeşte mai mult
05.04.2024

Peste 60 de bloggeri concurează în a 28-a competiție SuperBlog

"Content is king", zic specialiștii în marketing și comunicare online. Și nu doar ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact