“Dictionarul este singurul loc in care succesul apare inaintea muncii. Munca asidua este pretul care trebuie platit pentru a avea succes. Poti realiza orice daca esti dispus sa platesti pretul.”
 Vince Lombardi
 

"Spider-Man: Into The Spider-Verse” / "Omul-Păianjen: În lumea păianjenului”

28.11.2018

Prima animație cu Spider-Man, la cinema de sărbători

Fanii Spider-Man au motive de bucurie. Vacanța de Crăciun le aduce, pe marile ecrane, ”Spider-Man: Into The Spider-Verse” / "Omul-Paianjen: În lumea paianjenului” - prima animație din serie, având drept protagonist celebrul supererou. Producția Sony Pictures va rula în cinematografele din România în format 3D, atât în versiunea subtitrată, cât și în cea dublată în limba română.

Spider-Man: Into The Spider-VerseÎn 1962 se lansa, în legendarele reviste de benzi desenate Marvel Comics, Spider-Man - OmulPăianjen, care avea să devină unul dintre cele mai îndrăgite personaje din toate timpurile. Povestea a continuat să se ţeasă, super-eroul devenind și personaj în filme. Și iată că, la mai bine de cinci decenii de “existenţă”, Spider-Man continuă să se reinventeze. În vacanţa de sărbători ce se apropie, cinefilii din diverse generaţii vor putea urmări în cinematografele din România "Spider-Man: Into The Spider-Verse” / "Omul-Păianjen: În lumea păianjenului” - prima animaţie din seria Spider-Man și una dintre cele mai așteptate lansări ale anului.

Inspirată de personajele de benzi desenate create în 2011 de scriitorul Brian Michael Bendis și ilustratoarea Sara Pichelli, noua animaţie prezintă povestea lui Miles Morales, un adolescent din Brooklyn, fiul unui poliţist afro-american și al unei asistente portoricane. Silit să se integreze în colectivul noii școli particulare unde părinţii l-au înscris pentru a-i asigura un viitor mai bun, Miles preferă, totuși, să petreacă timp mai degrabă cu unchiul său, Aaron. Pasiunea comună pentru graffitti îi duce într-o zonă retrasă, unde Miles este ciupit de un păianjen radioactiv. Curând, puștiul începe să manifeste niște simptome ciudate și se trezește absorbit într-un portal către alte universuri. Acolo, în acele lumi paralele, trăiește experienţe incredibile și îl cunoaște pe Spider-Man, în carne, oase și pânză. Sau… pe unul dintre ei. Așa descoperă Miles că oricine poate purta masca de erou, dar, pentru a fi într-adevăr super-erou, trebuie să-ţi asumi provocările și să acţionezi curajos când situaţia o cere, întotdeauna de partea binelui.

Realizată într-un stil vizual inedit, producţia Sony Pictures Animation prezintă o viziune revoluţionară asupra universului Spider-Man, mai apropiată de gusturile actualei generaţii de adolescenţi. Filmul explorează dintr-un alt unghi miturile super-eroului, abordând, totodată, teme universale precum maturizarea, iniţiativa și căutarea propriului scop în lume, diferenţiindu-se astfel total de interpretările anterioare ale aceluiași personaj.

Regia le aparţine cineaștilor Bob Persichetti, Peter Ramsey și Rodney Rothman, iar scenariul este scris de Phil Lord și Rodney Rothman după o poveste de Phil Lord (acesta fiind cunoscut pentru producţia “The LEGO Movie”, premiată cu trofee BAFTA și Annie).

În varianta originală, ce va rula subtitrată, dau voce personajelor actorii Shameik Moore (alias Miles Morales), Nicolas Cage (Spider-Man Noir), Hailee Steinfeld (Spider-Gwen), Jake Johnson (Peter Parker), Liev Schreiber (Kingpin), Brian Tyree Henry (in rolul lui Jefferson, tatăl lui Miles), Mahershala Ali (Aaron, unchiul lui Miles), Lily Tomlin (mătușa May), Luna Lauren Velez (Rio, mama lui Miles), John Mulaney (Spider-Ham), Kimiko Glenn (Peni Parker).

Distribuţia dublajului în limba română îi include pe Raul Stănulescu (Miles), Conrad Mericoffer (Peter), Ana Udroiu (Gwen), Vlad Trifaş (Aaron), Marcelo Cobzariu (Jefferson), Florian Ghimpu (Ripeter), Oliver Toderiţă (Regele Gămălie), Sabrina Iaşchevici (Doc Ock), Ion Grosu (Păianjenul Negru), George Morcov (Șunca Păianjen), Claudia Ramona Prec-Seușan (Peni), Adina Lucaciu (Mary Jane), Costina Cheyrouze (Vanessa), Delia Nartea (Rio), Gabi Costin (Scorpion), Oana Avram (matusa May), Valentino Tiron (Goblinul Verde), Tudor Dobrescu (Richard), Tudor Morgovan-Cristescu (Cavou), Viorel Ionescu (Omul-Păianjen Meme), Viorel Păunescu (Stan), Cătălina Chirţan (Lyla), Ionuţ Grama (Omul-Păianjen din 2099), Damian Victor Oancea (Jameson) ș.a.. Dublajul a fost realizat de echipa Ager Film.

Animaţia durează 104 minute, se adresează audienţei generale și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Trailerul poate fi urmărit aici:  

Despre InterComFilm

InterComFilm Distribution S.A. a fost înființată în martie 2000, având drept obiect de activitate distribuția filmelor de cinema. Rădăcinile acesteia datează însă încă din anul 1992, când își începea activitatea GFR Distribution, primul distribuitor privat de film de pe piața românească. În 2000, InterCom RT a cumpărat 51% din acțiunile GFR, formând astfel o asociere, care întrunea aceeași pasiune și experiență în industria filmului. În prezent, compania este licențiată Sony Pictures și este unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața de distribuție a filmului în România. Detalii, pe www.intercomfilm.ro

Despre Sony Pictures Entertainment

Sony Pictures Entertainment (SPE) este o filială a Sony Entertainment Inc., la rândul ei o sucursală a Corporaţiei Sony din Tokio. Operaţiunile internaţionale ale SPE cuprind: producţia, achiziţia și distribuţia de filme; reţele de televiziune; crearea și distribuţia produselor digitale; operarea studiourilor de film; dezvoltarea unor noi produse de divertisment, servicii și tehnologii. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.sonypictures.com

Ştiri şi comunicate

27.06.2024

"Harold și Creionul Fermecat" fac magie la cinema

Cum ar fi ca tot ce desenezi să devină realitate? Fascinant și înfricoșător deopotrivă, ....

citeşte mai mult
04.06.2024

Cum se câștigă trofeul SuperBlog după 11 ani de "antrenament"

"N-am reușit să obțin acest trofeu mai devreme pentru că mi-a luat ceva timp să ....

citeşte mai mult
05.04.2024

Peste 60 de bloggeri concurează în a 28-a competiție SuperBlog

"Content is king", zic specialiștii în marketing și comunicare online. Și nu doar ....

citeşte mai mult
14.03.2024

"Garfield" își face intrarea în cinema din 17 mai 2024, dublat și subtitrat în limba română

Cinefili felinofili, avem vești despre povești miaunești: pe 17 mai 2024 se lansează pe ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact