“Se minte prin cuvinte, dar si prin tacere.”
 Adrienne Rich
 

"Transformers" - lupta intergalactica se declanseaza pe DVD

07.07.2009

"Transformers", seria de filme lansata in 2007 care si-a castigat mii de fani in lumea intreaga, isi face acum aparitia si pe DVD, propunandu-ne o incursiune-thriller in lumea fantastica a robotilor: "Transformers: Razboiul lor in lumea noastra", o productie cu Shia LaBeouf si Megan Fox in rolurile principale, distinsa cu trei nominalizari la Oscar - pentru sunet, montaj sunet si efectele speciale remarcabile.

Candva, demult, pe indepartata planeta Cybertron, un razboi crancen incepea intre bravii Autoboti (condusi de inteleptul Optimus Prime) si viclenii Decepticoni (avandu-l ca lider pe temutul Megatron). Miza: Allspark, un talisman care ii conferea posesorului o putere incomensurabila. Dupa ce Autobotii reusesc sa preia controlul asupra talismanului si sa-i indeparteze de Decepticoni, Megatron porneste in cautarea lui si, in secolul al 19-lea d. Chr., il gaseste pe Pamant. Avid de putere, se avanta spre Oceanul Arctic, dar frigul naprasnic il paralizeaza si este gasit mult mai tarziu de capitanul Archibald Witwicky. Inainte de a se criogeniza, Megatron graveaza pe ochelarii capitanului o harta cu locatia talismanului Allspark si transmite informatii catre planeta sa, Cybertron, apoi este debarcat de pe nava capitanului.

Un secol mai tarziu, adolescentul Sam "Spike" Witwicky (Shia LaBeouf), nepotul capitanului, descopera cu stupoare ca noua sa masina este, de fapt, Bumblebee, un Autobot deghizat, care are misiunea de a-l proteja pe mostenitorul si actualul posesor al ochelarilor ce inca mai poarta gravata valoroasa harta. Bumblebee nu este, insa, unicul Transformer trimis pe Pamant. Cand doi Decepticoni ataca o baza militara americana din desertul Qatar-ului, Pentagonul isi trimite agentii speciali pentru a-i captura si intregul Pamant pare sa dea in clocot. Spike si iubita sa, Mikaela (Megan Fox), se trezesc prinsi fara voie in lupta intergalactica dintre cele doua clanuri extraterestre si, desi sunt recrutati de agentii Pentagonului pentru a stopa atacul, cand afla ca acesta intentioneaza sa-i distruga pe noii-sositi, isi concep propriul plan pentru a salva omenirea.
Intre timp, Megatron isi revine din starea de criogenie. Si unii, si ceilalti Transformers au super-puteri si cauta talismanul AllSpark, dar cu scopuri diferite: Autobotii ca sa protejeze rasa umana, Decepticonii ca s-o distruga. Si, desi este razboiul lor, il poarta pe planeta noastra. Va reusi oare Spike, mostenitorul hartii secrete, sa protejeze Terra de apocalipsa? Ramane sa descoperim in "Transformers: Razboiul lor in lumea noastra", o aventura spectaculoasa in lumea SF, distinsa cu 3 nominalizari la Oscar, inclusiv pentru efectele speciale remarcabile.

Regizata de Michael Bay, care a mai realizat si "The Island", "Bad Boys", "Armaggedon", "The Rock" etc., pelicula “include cateva dintre cele mai spectaculoase efecte si secvente de actiune din toate filmele de profil - elemente de mare atractie pentru copilul care se ascunde in fiecare dintre noi.” - Claudia Puig, USA Today. Din distributie mai fac parte Tyrese Gibson, Jon Voight si John Turturro, iar printre producatorii executivi se numara si Steven Spielberg. Acum, filmul este disponibil pe DVD, incluzand, ca bonus, comentariul regizorului Michael Bay. O productie DreamWorks - Paramount Pictures distribuita de Prooptiki Romania in magazinele Diverta, Media Galaxy, Carrefour, Flanco, Altex, Real, Libraria Alexandria, Dedeman, Librariile Humanitas, Librariile Carturesti, MyMovie si altele.

Ştiri şi comunicate

15.10.2025

SuperBlog 2025: Creativitatea umană își afirmă puterea în era AI

Într-o lume în care inteligența artificială câștigă teren și conținutul generat automat ....

citeşte mai mult
16.09.2025

Margot Robbie și Colin Farrell deschid ușile destinului - din 19 septembrie a.c., la cinema

Pe 19 septembrie 2025 se lansează pe marile ecrane din România „A Big, Bold, Beautiful ....

citeşte mai mult
27.08.2025

"Prins cu mâța-n sac" - thriller intens, cu umor negru, din 29 august 2025 la cinema

Columbia Pictures, în asociere cu Eagle Pictures și Protozoa, anunță lansarea în premieră ....

citeşte mai mult
20.06.2025

Retailul românesc se consolidează cu noi profesioniști calificați, prin Programul Partener Certificat Magister

Magister anunță încheierea cu succes a sesiunii de certificare 2025-2026 din cadrul ....

citeşte mai mult

arhivă ştiri categorii ştiri

Formular contact